• Documentație înseamnă proiectul precum și alte servicii care fac obiectul contractului, de asemenea toate documentele, contractele, notele, dispozițiile legale de realizare a obiectului contractului.
  • Proiectul înseamnă partea închisă a Documentației, care se află sub protecția drepturilor de autor, și se situează în toate sectoarele și domeniile comandate Furnizorului, și a cărui execuție constituie obiectul contractului.
  • Tema de Proiectare înseamnă o listă cuprinzând indicațiile/cerințele Clientului cu privire la Proiectul Preliminar, întocmită ca urmare a întâlnirii inițiale dintre Client și Furnizor, și în baza căreia se va realiza Proiectul Preliminar. Adaptarea temei de proiectare în faza Concept (indicațiile inițiale ale Clientului) se va realiza de către specialiști în calitate de arhitecți și ingineri, în conformitate cu legislația în vigoare și parametrii urbanistici.
  • Proiect preliminar / Concept înseamnă draftul-conceptul de proiect de arhitectură și/sau soluțiile preliminare pentru specialitatea Instalații și/sau rezistență, întocmit pe baza Temei de Proiectare stabilită de comun acord de către Părți la Data Semnării contractului. În baza Proiectului Preliminar, Furnizorul va întocmi documentația D.T.A.C. și P.Th.+D.E.
  • D.T.A.C. înseamnă documentația pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
  • P.Th. înseamnă proiectul tehnic întocmit de către Furnizor în vederea obținerii de către Client a ofertelor de construire.
  • D.E. înseamnă proiectul privind detaliile de execuție în vederea implementării lucrărilor de construcții.
  • As-built înseamnă un proiect P.Th. actualizat, care se elaborează în situația în care în șantier au fost necesare adaptări/modificări ale unor soluții. La această fază se includ toate dispozițiile de șantier și modificările care s-au făcut pe parcursul șantierului.
  • Autorizatie de construire înseamnă actul de autoritate al administrației publice locale – consilii județene și consilii locale municipale, orășenești și comunale emis în conformitate cu legea pe baza căruia se pot realiza lucrări de construcție. Aceasta reprezintă temeiul legal pentru începerea și desfășurarea lucrărilor de construire pentru îndeplinirea proiectului finalizat, cu privire la locație, care va fi emisă potrivit cerințelor specifice ale legislației române.
  • Design Freeze înseamnă finalitatea unei faze de proiectare – Tema de proiectare, Concept, Avizare, D.T.A.C. Autorizare, P.Th., D.E., denumită și Design Freeze, care marchează închiderea de comun acord a unei etape de proiectare (fără alte modificări ulterioare) și continuarea proiectului în următoarea fază de proiectare. Etapele de Design Freeze se vor consemna prin procesul verbal de predare-primire, semnat de către Client și Furnizor pentru fiecare fază de proiect.

Hertz Studio poate oferi următoarele servicii, realizate in-house sau prin intermediul specialiștilor cu care colaborăm:

PROIECTARE

Proiectare de arhitectură
Proiectare de structură
Proiectare de instalații electrice, termice, sanitare
Proiectare de instalații cu rol în securitate la incendiu
Design de interior
Peisagistică

PROIECTE ȘI STUDII DE SPECIALITATE

Urbanism
Proiect fit-out
Expertize tehnice
Ridicare topografică și cadastru
Studiu geotehnic
Studiu istoric/descărcare arheologică
Studiu eficiență energetică nZEB
Studiu de înălțime/WGS
Proiect sistematizare pe verticală
Proiect rețele exterioare
Proiect tehnologic fațade

SUPORT

Consultanță de specialitate
Project management
Consultanță pe soluții tehnice și materiale
Depunere, ridicare, obținere avize
Materiale marketing și vizualizare

Pentru a începe colaborarea, vă rugăm să ne contactați prin telefon, e-mail sau să completați formularul nostru de contact de pe site-ul nostru. Unul dintre reprezentanții noștri vă va răspunde în cel mai scurt timp posibil pentru a discuta detaliile proiectului dvs. 

Procesul nostru de proiectare include următoarele etape:

  1. Analiza nevoilor clientului (tema pentru ofertare, oferta tehnică și financiară, contract, echipa de proiect și studii necesare)
  2. Proiect preliminar 1 (tema de proiectare, analiză context urbanistic și reglementări)
  3. Proiect preliminar 2 (elaborarea conceptului, tema pentru specialități)
  4. Avizare și autorizare (certificat de urbanism, avize, D.T.A.C./D.T.A.D./D.T.O.E.)
  5. Proiect tehnic și detalii de execuție (P.T.+D.E.)
  6. Asistență tehnică (supervizarea execuției lucrărilor)
Durata unui proiect arhitectural variază în funcție de complexitatea și dimensiunea acestuia. De obicei, un proiect standard poate dura între câteva luni și un an. Vom discuta în detaliu cu dvs. termenii de execuție la începutul colaborării. 
Costurile unui proiect arhitectural depind de mărimea, complexitatea și specificațiile proiectului, precum și de fazele de proiectare și specialitățile implicate. După ce stabilim cerințele și nevoile dvs., vă putem furniza o estimare detaliată a costurilor. 
Clientul poate să solicite modificarea proiectului, în teorie, în orice fază de proiectare. Înainte de implementarea modificărilor, vor fi discutate condițiile aplicabile, iar etapa va continua doar cu acordul expres al clientului. Modificările aduse proiectului sunt de două tipuri:
  • Modificare rezonabilă înseamnă o modificare permisă de furnizor, inclusă în costul contractului, ce se realizează înainte de predarea unei faze și care nu schimbă semnificativ soluțiile tehnice sau etapele de proiectare și nu se găsește sub definiția modificărilor substanțiale. Se va considera modificare substanțială cumularea a peste 15 modificări mici/rezonabile per etapă.
  • Modificare substanțială înseamnă orice modificare majoră a documentației (în oricare din fazele Concept, Proiect avizare – autorizare, D.T.A.C. sau Proiect Tehnic-Detaliere P.Th.-D.E. pentru oricare dintre specialitățile contractate) apărută în oricare din situațiile următoare:
-după stabilirea Temei de proiectare și demararea conceptului în baza acelei teme
-după stabilirea și agrearea soluțiilor tehnice în vederea finalizării Conceptului
-după încheierea etapei de Concept
-după întocmirea documentației D.T.A.C. (Avizare/Autorizare, cu excepția modificărilor rezonabile/corecțiilor solicitate de Autorități), sau după obținerea avizelor și/sau autorizației
-după încheierea etapei de proiect P.Th. și/sau D.E.
-după începerea lucrărilor de execuție în vederea optimizării proiectului în funcție de cerințele Clientului sau Executantului
Modificările substanțiale implică schimbarea semnificativă a soluției tehnice (ex: modificarea volumetriei imobilelor în general, a elementelor structurale din proiectul de rezistență, modificări funcționale ale compartimentării – planuri de nivel, modificarea poziționării instalațiilor, fațadelor sau secțiunilor). Modificările substanțiale se vor tarifa suplimentar de către Furnizor, în baza unui tarif de proiectare ce se va stabili ulterior de părți, prin acte adiționale la contractul de proiectare.
Da, oferim asistență în procesul de obținere a autorizațiilor necesare pentru proiectele noastre. Întocmirea documentațiilor pentru obținerea avizelor, acordurilor și Autorizației de Construire intră în sarcina noastră. Pentru depunere și ridicare documentații, vă putem recomanda un colaborator extern. 
Proiectele de branșamente sunt întocmite de firme atestate în condițiile legii care, de cele mai multe ori, preiau si etapa de avizare/autorizare, și execuția branșamentelor la utilități. Putem oferi informațiile necesare de care dispunem firmelor pe care le contractați pentru partea de branșamente. 

Da, avem experiență în coordonarea și supervizarea execuției lucrărilor de construcție. Există două modalități prin care putem colabora:

  • Urmărire de șantier la fazele determinante stabilite prin programul de control al calității
  • Asistență tehnică din partea proiectantului, care se referă, în general, la lucrările ce nu pot fi prevăzute din faza de proiectare și, din această cauză, nici nu pot fi evaluate decât în sistem „estimare orară”, estimare ce, în mod uzual, se ajustează pe măsură ce lucrările de execuție avansează. Activitățile ce alcătuiesc asistența tehnică sunt adaptarea proiectului la dimensiunile și rezultatele din execuție, adaptarea proiectului la tehnologiile disponibile sau impuse la momentul execuției (altele decât cele prevăzute în proiect), modificarea proiectului pentru a micșora costurile de execuție, soluții de remediere a greșelilor de execuție, aprobarea mostrelor propuse de constructor pentru materialele specificate în proiect, a desenelor de fabricație sau a modificărilor/adaptărilor proiectului propuse de către executantul lucrării, realizarea proiectului postexecuție.

Deoarece prezența proiectantului la fazele determinante este obligatorie conform legii, prima modalitate este inclusă în costul contractului. Asistența tehnică, în schimb, este un serviciu ce se contactează separat și poate fi compensată prin cost orar sau abonament lunar, în funcție de nevoile specifice ale proiectului.

La finalul execuției, se poate întocmi, la cerere și cu validare din partea unei instituții de control, proiectul postexecuție (As-Built).